Fragmente din cartea lui
Lev Gillet
(Un monah al Bisericii de Rãsãrit)
Iubirea fãrã margini

Nimic altceva nu contează

Copilul meu, ţi-am spus deja:
adevărata convertire este convertirea la Iubire.

Nimic altceva nu contează.
Dacă ai aceasta, tu ai totul.
Ai toată legea şi toţi profeţii.
Ai intrat deja (deşi nu definitiv) în viaţa veşnică.

Nimic altceva nu contează.
Ah, să fie alţii mai inteligenţi decât tine!
Să fie alţii mai atrăgători decât tine!
Să fie alţii mai sensibili la orice frumuseţe exterioară decât tine! 
Să-şi  râdă alţii de mediocritatea şi de stângăciile tale!

Acceptă cu bucurie şi cu umilitate toate acestea.
Nimic din acestea nu contează dacă tu ai Iubirea.
Strecoară-te cu bucurie, fără zgomot, pe ultimul loc.
Ţie ţi s-a dat să iubeşti.
Ţie îţi rămâne Iubirea.
Aceasta va fi bucuria ta.
Fie ca această bucurie să rămână în tine!

Tăinuieşte la tine comoara ta.
Căci tu ai găsit comoara ascunsă, unicul necesar.
Nimeni nu va putea să ţi-o ia.
Alţii te vor socoti ca fiind cel mai sărac dintre toţi.
Dar eu, Iubirea ta, Domnul tău,
te fac nesfârşit de bogat.

Iată că ai găsit perla de mare preţ.
Tu ai descoperit drahma pierdută.
Rămâi umil şi tăcut, în timp ce stăpâneşti lumea.
Tu stăpâneşti lumea, pentru că iubeşti.
 
Prea târziu ai cunoscut Iubirea fără margini.
Prea târziu ai venit spre dumnezeiasca taină a universului.
Te întorceai cumva în jurul centrului, fără a vedea centrul.
Şi acum nu trebuie să apuci pe nici un drum care să nu ajungă la mine.

Omul trăieşte doar acolo unde respiră.
Tu spui totuşi: „Trăiesc atunci când pot iubi, acolo unde pot iubi.”

Iubire, învaţă-ne să ne rugăm

Copilul meu, nu discuta cu privire la formele rugăciunii.
Lasă-i pe alţii să-i deosebească gradele şi tehnicile.
În ce te priveşte, fii recunoscător
celor care au ştiut să ne comunice bogăţia,
flacăra vie a rugăciunii lor,
dar fii prevăzător cu teoriile care împiedică,
care încurcă elanul simplu al iubirii.

Copilul meu, totul e atât de simplu!
Orice rugăciune nu este altceva decât acest elan de iubire
care poate exprima infinitul într-o fracţiune de secundă.

Miezul oricărei rugăciuni este un act de iubire.
Câteva cuvinte, foarte puţine cuvinte, un singur cuvânt
sunt de ajuns ca să dirijeze spre mine elanul de iubire.

Atunci când, din tot sufletul tău, ai spus: „Te iubesc”,
sau „Dăruieşte-mi Iubirea ta”,
sau pur şi simplu: „Iubesc”,
când te-ai unit astfel cu universala Iubire,
tu ai spus totul.

Vei putea, potrivit locurilor, potrivit împrejurărilor,
şi pentru a nu-i întrista pe ceilalţi,
să foloseşti parafraze şi adaptări respectabile
ale elanului de iubire:
esenţialul rămâne în acest elan.

Iubire nesfârşită, pune pe buzele mele
cuvântul de iubire adresat Iubirii.

Purtător al focului

Doamne Iubire, voi merge în întâmpinarea celor
care au naufragiat şi pe care îi pătrunde frigul.

Voi aprinde pentru ei un foc lângă care vor găsi adăpost şi vor fi bineveniţi.
Îi voi primi în propria mea casă, fără a face diferenţă.
Le voi deschide toate porţile.
Daţi la o parte stâlpii de susţinere, o porţi!
Porţi veşnice, ridicaţi-vă capetele!
Lăsaţi să intre Împăratul Slavei,
Iubirea fără margini.

Voi purta cu mine jarul aprins,
pentru a începe focuri pretutindeni.
Dimineaţa, la ieşirea din casă, mă voi întreba:
Ce bariere urmează să distrugă astăzi Domnul meu Iubire
în vederea unei şi mai mari Iubiri?
Care porţi le voi deschide astăzi Iubirii fără margini?
Astăzi, ce foc urmează să aprind?
Pentru cine urmează să aprind un foc?

Zeci de mii de flăcări, şi alte zeci, şi altele încă, pe care nu le pot număra,
se aprind de la Flacăra unică.
Văd peste tot arzând focuri
pe care aceeaşi Iubire le-a aprins.

Pretutindeni unde un suflet se lasă aprins de Domnul Iubire,
peste tot, pe străzi, în pieţe, de-a lungul gardurilor,
printre cei sărmani şi infirmi,
prizonieri, rătăcitori şi fără adăpost,
peste tot unde un elan de sacrificiu face ca
bărbaţii şi femeile să se aplece asupra suferinţelor
şi să se ridice împotriva nedreptăţii,
flacăra sacră se propagă.
Aceştia sunt servitorii Iubirii.

Doamne Iubire, îi întâlnesc în fiecare clipă
pe aceşti bărbaţi şi pe aceste femei pe care nu-i cunosc,
dar le văd generozitatea şi nobleţea simplă.
Poate că ei nu cred de loc.
Poate că ei nu ştiu de loc ceea ce ştiu eu.
Dar, lăuntric, eu le spun:
”Fiţi binecuvântaţi! Mi-aţi făcut atâta bine!
Cum aş vrea să vă fac un pic de bine!”

Ceea ce aceştia sau acelea au făcut
n-aş putea vreodată să fac eu pentru ei ?

Dar cum aş îndrăzni să visez să aprind focuri,
eu care nu am în mâini decât un lemn verde şi umed
şi câţiva tăciuni stinşi ?
Eu care eşuez în a face lucruri bune şi obişnuite,
cum să fac eu lucruri extraordinare?

Copilul meu, ceea ce contează, nu este puţinul pe care-l ai în mâinile tale.
Cu acest puţin în mâini apropie-te de adevăratul foc,
de singurul foc care este Inima mea.
Atunci tăciunii tăi se vor aprinde din nou
şi lemnul tău verde se va usca.
Tu crezi că nu poţi face aproape nimic;
acest aproape nimic, încearcă să-l faci
de o manieră extraordinară.
Nu-ţi spun de o manieră spectaculară.
Concentrează-te asupra obişnuitului,
asupra infimului.
Fă lucrurile obişnuite de o manieră extraordinară,
adică iubind, - iubind extraordinar.
Atunci scânteia va sări.
Atunci focul se va aprinde.
Atunci focul „te” va lua.
Atunci vei începe să fii purtător al Focului.

(Fragmente extrase şi traduse din cartea:
Un moine de l’Eglise d’Orient :Amour sans limites,
Editions de Chevetogne, 1971,
Traducerea îmi apartine, VJ )

Alte fragmente din aceeasi carte pe site: (aici)